Atât de diferiți, dar împreună. Relații normale într-o sferă a anormalității

Nu este greu să fii normal într-o lume normală, nici să fii bun într-o lume cu oameni buni, mai greu este atunci când toată lumea merge spre rău, spre anormalitate, tu să alegi să mergi în sens invers, să alegi să dezvolți relații normale într-o lume anormală.
Într-o lume a respingerii, care ne îndreaptă pașii cu repeziciune spre anormalitate, un veac egoist, în care oamenii nu au înțeles cât de importantă este acceptarea, o lume care tratează rugăciunile ca pe niște genuflexiuni făcute o dată pe săptămână, într-o lume a scurgerii spirituale, avem nevoie de caractere puternice. E strigător la cer că tot mai multe relații iau forma urii mocnite, care se revarsă ca un torent de ape tulburi, că tot mai multe cupluri aleg să comunice prin insulte, iar copiii sunt forțați să se supună unor îndeletniciri animalice. Când, plină de tine, îi strigi soțului că este bou sau îl compari cu oricare animal, să nu te mire când copilul tău, pe care l-ai supus atâtor „complimente”, își va chema tatăl pe același nume. Mă întreb unde este autoritatea de tată în casă, unde este respectul pe care i-l jurasei soțului tău când ați mers împreună la altar și unde ți-e rânjitul pe care i-l afișai atunci, iar el, naiv, te credea soția perfectă, mama perfectă. Când te comporți ca o inconștientă și alegi să îi cultivi copilului tău un astfel de vocabular, când cei șapte ani de educație i-i murdărești cu valori pătate de nesiguranță, nici cele mai avansate consilieri psihologice nu vor reuși să îi șteargă aceste concepte în toată perioada lui de covalescență.
Pretindem de la copiii noștri să fie manierați, să vorbească frumos și corect, însă nu atunci când nu sunt întrebați, să afișeze respect față de cei din jurul lor, însă ce exemple le oferim? Un copil, pentru a se supune „ordinelor”, are nevoie de motive temeinice, de exemple sănătoase și de o familie cu principii sănătoase. Într-o lume anormală el are nevoie de o familie normală, alături de care să depășească neplăcutul de astăzi și să spere la binele de mâine, care să îl învețe pas cu pas să construiască lucruri durabile. Un copil are nevoie de părinți conștienți, care practică respectul și acceptarea.
Cred că doar atunci am putea să explicăm corect copiilor noștri afirmația „Atât de diferiți, dar împreună”.