A început cu vocea stinsă și mi-a șoptit:
-Nepoată, cu rutina nu ai voie să clachezi. Dacă o tolerezi, ea se instalează de-a binelea, iar celebra afirmație „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, la tine, va avea o scurtă completare: dar nu împreună. Dacă încă nu realizezi pe ce minunăție de om ai pus mâna, te îndemn să îți amintești cum au fost primele întâlniri. Încăpățânarea te va duce acolo unde dragostea nu își va găsi niciodată locul și tot ceea ce ai clădit până acum, tot zidul pe care l-ai fortificat cu sacrificii, va deveni doar o dărăpănătură hidoasă.
Aș fi vrut să îmi închid ochii minții și să îl acaparez cu motive (destul de multe cât să mi se dea partea de dreptate cuvenită), însă ceva din interior îmi spunea că are dreptate, ceva mă ținea prinsă în pachetul de sfaturi pe care mi le distribuia linear. Văzându-mi ezitările, totuși, a continuat blând:
-Ești tânără, frumoasă și inițiativa este de partea ta. Ai un viitor frumos în față și sunt sigur pe capacitatea ta de a face alegeri corecte, dar mă tem că vei greși tocmai în privința persoanei potrivite, a celui care va decide la un moment dat că ești incompletă și doar alături de el vei fi un tot absolut. Vezi tu, lucrurile nu sunt întotdeauna roz...
-Bunicule, tu știi mai bine ca oricine că nu mi-a plăcut niciodată rozul!
-Deloc nu te-ai schimbat! Întotdeauna ți-a plăcut să aduci completările înainte să îmi termin fraza, iar acum sunt de-a dreptul iritat. Când ai zis că vrei să mergi la facultate și nu oriunde, ci la Litere, m-am grăbit să te sfătuiesc să te mai gândești. Nu aveam chef să îmi bați capul cu zeci de teorii cărora să le caut înțelesul printre cuvintele deocheate pe care aveai de gând să mi le înșiri. Dintotdeauna mi-am știut nepoata a fi cu picioarele pe pământ și cu capul bine fixat pe umeri, iar gândul că peste câțiva ani vei fi o visătoare scriind versuri sau o proză încâlcită mă făcea să disprețuiesc faptul că treptat îmbătrânesc. Vezi? Mă faci să devin ca tine! Toată vorbăria asta m-a îndepărtat de subiectul pe care voiam să îl dezvolt. Cum spuneam... Ah, am reținut, fără roz! Ei bine, lucrurile nu vor fi atât de colorate pe cât am vrea să le vedem. Dalta va lucra continuu în dreptul amândurora și va ciopli până ce veți căpăta forma ideală. Trebuie răbdare și mai mult sacrificiu! Până la urmă e ceea ce vei avea alături toată viața.
-Bunicule, mi-a părut bine să discutăm, am multe de învățat de la tine, dar mai învăț și mâine. Acum trebuie să plec spre facultate.
-Exact ce ziceam, „literisto”, ești plină de teorii și mă lași vorbind singur când mi-i lumea mai dragă. Ei, ei, te văd eu când ți-a seca izvorul de unde ai să te adapi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu