„- Mi-e frică!”
Felicitări! Ești o persoană perfect sănătoasă, iar frica este ceva omenesc. A fi față în față cu necunoscutul este, de cele mai multe ori, cel mai greu test, în care autodepășirea este intangibilul fenomen la care se aspiră.
Când alegi să îți fie frică, pentru că da, spre surprinderea multora, frica e o alegere, renunți la visuri mărețe, la oameni importanți și la tot ceea ce ai putea realiza, având o capacitate de necontestat, însă acest sentiment care roade mințile oamenilor a pus o așa mare stăpânire pe tine, făcându-te să te mulțumești cu puțin, chiar foarte puțin. Frica naște subapreciere, îi face pe oameni umili, îi coboară încet în sfera banalului, a umbrelor, iar lenea de a acționa de teama consecințelor seacă până și cel mai bogat izvor inspirațional.
Când vorbim despre frică, în toate manifestările ei - frica de a te adapta în medii sociale noi, frica de a conversa cu persoane necunoscute/cu statut mai înalt decât al tău, frica de a aplica pentru un loc de muncă ce la prima vedere pare greu de obținut de către o persoană pesimistă ca tine, frica de a vorbi într-un public mai amplu, de a te afirma, de a-ți exprima opinia cu privire la viața cotidiană- vorbim de un introvertism implacabil și despre modul încăpățânat de a cultiva o obsesie, având în vizor doar propriile trăiri interioare. Frica de urmări ne împiedică să lucrăm progresiv și să culegem cele mai bogate roade dintre toate toamnele de până acum.
Atunci când suntem dispuși să vedem doar spinii unui trandafir, când nu mai ținem cont de culoare, de formă, de miros și de importanța lui în ochii femeilor, ne supunem de bunăvoie unui trai docil, linear, fără schimbări majore, dar cu destule derivate regresive. Ne păstrăm denumirea de trestii cugetătoare, dar senile, aș adăuga eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu