Elevii sunt „încurajați”, pare-se

Este interesant și în același timp neplăcut felul în care decurg lucrurile în țara noastră. Iar ceea ce deranjează cel mai mult în momentul de față este felul în care sunt „încurajați” elevii.

Mai întâi, în sălile de examen se amplasează camere de filmat și trei sferturi din elevi nu promovează. Asta pentru că nu mai pot copia și, obișnuiți fiind cu această procedură, dintr-o dată, ne dăm seama că elevii nu învață, de fapt.

După câțiva ani la rând care încurajează prezența camerelor de filmat în sălile de examen, după ce s-a văzut că elevii nu fac față bacalaureatului, s-au gândit „cei de sus” la o metodă inedită de a îmbunătăți imaginea elevilor români: simplificarea examenului. Or, asta nu-i va motiva pe elevi. Ei vor avea impresia că sunt cei mai buni, cei mai isteți și România va fi mândră de „modelele” pe care le produce.

Din punctul meu de vedere, simplificarea examenului generează rezultate pe care nu le-am dori pentru elevii noștri. Ei ar trebui să știe că bacalaureatul reflectă munca fiecarui elev pe parcursul anilor de școală, că este un examen care necesită efort în prealabil și că, iertată să-mi fie observația, nu este un motiv de laudă promovarea acestuia. Bineînțeles, aici nu mă refer la elevii care iau nota 10 la bacalaureat, căci ei sunt o categorie specială și merită toate laudele noastre. Mă refer la elevii care obțin notă de trecere și care nu contenesc a-și lăuda reușita. Or, pentru mine este inadmisibil să obții nota 5 la limba română. Nu ai dreptul să te numești „român” atât timp cât nu-ți cunoști propria limbă și nu știi să-i mânuiești mecanismele. Să nu știi scrie corect în propria limbă, să faci abuzuri gramaticale până nu ne mai dăm seama dacă ceea ce se scrie e română, să ai impresia că nu contează ce și cum scrii atât timp cât scrii ceva sunt lucruri care nu ar trebui acceptate într-o țară care se vrea redutabilă.

Știu, ne-am obișnuit să apreciem cantitatea, iar nu calitatea, dar consider că e timpul să privim altfel lucrurile.

Dacă am conștientiza că vorbele deja spuse nu mai pot fi „drese cu sare”, am fi mai atenți la ce, cât, cum și despre ce vorbim și nu am mai răni atât de mult.

Dacă am conștientiza că ploaia, odată căzută pe pământ, nu mai poate face loc uscatului, ne-am bucura mai mult de ieșirile în natură, de nisipul fierbinte de sub picioare, am contempla mai mult creația lui Dumnezeu.

Dacă am conștientiza importanța unui cuvânt dat, nu ne-am mai grăbi să facem promisiuni sub impulsul momentului; am reflecta la noi soluții și am face mai mult pentru cei din jurul nostru, chiar înainte de a le promite.

Dacă am conștientiza că oamenii, înainte de toate, trebuie să fie OAMENI, am ține mai mult la valorile morale și le-am face parte din noi.

Dacă am conștientiza că vorbele frumoase ridică din țărână, în fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare moment am câștiga suflete pentru Cer.

Dacă am conștientiza că Biblia este ghidul ideal, nu am mai căuta răspunsurile în alte surse.

Dacă am conștientiza că „putem totul în Hristos care ne întărește”, credința noastră cât bobul de muștar ar muta munți, ar deschide uși și ar face imposibilul posibil.

Iar când spun că „pot totul în Hristos care mă întărește”, deja conștientizez că nimic nu e la întâmplare în viața mea, pentru că Biblia nu pomenește de hazard.
Viața mea este ordonată de Hristos și oricine ar vrea să distrugă această ordine, s-ar lovi de credința cât bobul de muștar care, dacă mută munți, cu atât mai mult nu va cruța un om.

„Așa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:6)