Amuzament, zic.

                                         Sursa: We Heart It
                                             
Și dacă tot mai avem o foarte scurtă perioadă de timp în care suportăm sesiunea, mai exact, încă jumătate din ce-am avut până acum, n-ar strica să ne și destindem puțin.
Mai jos, am selectat câteva citate care nu vă vor lăsa să părăsiți blogul meu până nu vă vor smulge măcar un zâmbet.

♣ „Sentimentul sfânt al prieteniei e atât de frumos, de statornic, de loial și de durabil, încât ar ține o viață-ntreagă, dacă n-ar cere nimeni bani cu împrumut.”
(Mark Twain)

♣ „ Întârzii întotdeauna la serviciu, dar am grijă să recuperez plecând mai devreme.”
(Charles Lamb)

♣ „ Fluierul piciorului este un dispozitiv de gasire a mobilei pe intuneric.” - încă mă mai întreb dacă îl mai am.

♣ „Cel care zâmbește atunci când lucrurile iau o întorsătură proastă, s-a gândit deja pe cine să dea vina.”
(Robert Bloch)

♣ „Fiule, dacă vrei cu adevărat să obţii ceva în viaţă, trebuie să munceşti pentru acel ceva. Acum linişte, că anunţă numerele la loterie.”
(Homer Simpson)

♣ „Intuiția este o calitate a femeii care o ajută să-și contrazică bărbatul înainte ca acesta să  apuce să deschidă gura.” - să spun că îi compătimesc uneori? Nu, pentru că și eu sunt femeie și nu ar fi deloc comod să mă pun rău cu coechipierii mei.

♣ „Uneori mă întreb dacă bărbații și femeile chiar se potrivesc. Poate că ar trebui să locuiască în vecinătate și doar să se viziteze din când în când.” (Katharine Hepburn)

♣ „Trebuie să te pricepi să fii, când zeu, când porc, dar totdeauna cu grație.”
(Lion Feuchtwanger)

Așa că, oameni buni, nu vă pot dori decât o zi în care să râdeți mult. Măcar azi.

Citate „altfel”

                                        Sursa: We Heart It

Mă simțeam lipsită de chef, de energie și de orice altceva care m-ar fi solicitat.
Am selectat câteva citate motivaționale. Sunt sigură că și vouă vă vor fi de un real folos.

1. „Nu este nicio magie prin care obții ceea ce ți-ai propus. Totul este despre muncă grea, alegeri și persistență.” ( Michelle Obama) - asta în cazul în care ați crezut că dacă nu citiți nimic pentru examenul de mâine, printr-un miracol, toată materia vi se va instala în minte, iar la locul cu pricina veți excela.

2. „Munca este grea, atunci când viața este lipsită de un scop. Când trăiești pentru a realiza ceva mai măreț decât propriul orgoliu, munca grea devine o plăcere nebănuită." (Steve Pavlina) - știu că mulți dintre voi, mai ales studenții, nu văd rostul unei facultăți în acest moment, iar singura lor dorință e de a termina. Examene nepromovate, lipsa de la cursuri, nopți nedormite în speranța că i-ar putea ajuta să învețe câte ceva, toate aceste lucruri evidențiază totala lipsă de interes față de condiția actuală. Atât timp cât te ții de un scop, plăcerea se va instala și tot ceea ce pare fără sens acum, mai târziu va căpăta forma împlinirii.

3. „Să nu lucrezi niciodată doar pentru bani sau putere. Ei nu îți vor salva sufletul și nu te vor ajuta să dormi mai bine noaptea.” (Marian Wright Edelman) - cu siguranță îți va fi benefică hotărârea de a face voluntariat, de a-i ajuta pe cei nevoiași, de a vizita bolnavii sau de a-ți ajuta prietenii când sunt la ananghie.

4. „Nu abandona ceea ce nu știi să faci, ci combină cu ceea ce știi să faci.” (John Wooden) - așa că, la examene, nu lăsați niciodată un subiect nefăcut. Întodeauna o să existe o mică doză de inspirație pentru orice subiect.

5. „Nu aştepta. Niciodată nu va fi timpul potrivit.” (Napoleon Hill) - asta pentru cei care așteaptă de fiecare dată un imbold ca să acționeze.

6. „Nu eşti aici doar să supravieţuieşti. Eşti aici pentru a ajuta lumea să trăiască mai bine, cu o viziune mai mare, cu un spirit al speranţei şi al realizării mai bun.” (Woodrow Wilson) - pentru că oamenii au nevoie de oameni, știți asta.

7. „Nu pleci de lângă cineva dacă îl iubești. O ajuți pe acea persoană. Eu cred că dacă ajungi să trăiești îndeajuns de mult, poți să îți dai seama că multe dintre ceea ce se întâmplă în viața nu este sub controlul tău, dar modul cum reacționezi, asta da, poți să controlezi!” (Hillary Clinton)

8. „Viaţa răspunde la merit, nu la nevoie. Ea nu spune: Dacă ai nevoie, vei culege rezultatele. Ea spune: Dacă plantezi, vei culege.” (Jim Rohn) - să înceapă treaba, zic.

9. „Poţi să ai tot ce îţi doreşti doar că nu tot odată.” (J.K. Rowling, autorul seriei Harry Potter) - învățați să împletiți munca voastră cu plăcere și răbdare. Cu timpul, veți observa că toate lucrurile bune au venit pe rând, ca să vă dea timpul să vă bucurați cu adevărat de ele.

 Vă doresc o zi plină de surprize plăcute!

„Nu vreau să-ți fiu povară!”

Înainta tăcut pe aleea înghețată, iar zăpada scârțâia sub povara pașilor. Avea privirea suferindă și ațintită înainte, semn că ar căuta pe cineva.
Intră într-o cafenea întunecoasă, din colțul străzii și se așază la o masă de lemn veche. Răsfoiește meniul sărăcăcios, deși știa că banuții pe care îi avea în buzunar nu îi ajungeau nici pentru un ceai cald. Venindu-și în fire, așază meniul alături și refuză politicos o eventuală comandă.
Își lăsă privirea în jos, iar în față i se derula filmul vieții. Toate loviturile primite erau acum mai usturătoare, apăsau mai greu pe umerii lui îmbătrâniți. Familia pe care o pierduse, casa pe care nu o mai avea, meseria de profesor respectat s-a dus și ea. Acum era un hoinar, iar condiția aceasta îl speria. Medita adânc și, din când în când, de pe obraz i se prelingea câte o lacrimă, rostogolindu-se apoi pe masa veche. Își privea palmele bătătorite și simțea cum viața i se scurgea printre degete ca nisipul din clepsidră. Speriat, a ieșit din cafenea, iar pașii rătăceau pierduți pe alei. Era bătrân și singur, nu mai avea vigoarea de a-și lua o slujbă și oricum  nimeni nu ar fi luat un bătrân cu picioarele slăbănogite și cu trupul încovoiat, orice școală l-ar fi refuzat acum și orice tânăr i-ar ironiza ideile. Lumea a evoluat, iar el, cu siguranță nu și-ar găsi locul între atâta tehnologie. Nu se gândea la ce va mânca peste câteva ore, când stomacul i-ar cânta imnul foamei și nici la cum se va încălzi sau ce va îmbrăca. Toate aceste gânduri i-ar fi plictisit mintea. Se gândea la singurul lui copil, plecat departe și simțea gustul cald al revederii. Gândul acesta îi îmbrățișa sufletul, dar știa că va mai trece timp, iar asta îi știrbea prezentul.
Tot ceea ce și-ar fi dorit era un loc al lui, un loc care să îi amintească de tabloul familiei.

Atitudinea lui Darwin față de Dumnezeu

În urmă cu câteva zile, curiozitatea de a sta față în față cu o argumentație științifică ce vorbește cel mai limpede în favoarea creației și cel mai puternic împotriva evoluției, de a mă întreba dacă și dinozaurii au avut loc în barca lui Noe, aflând și un răspuns relevant în același timp, am decis să răsfoiesc puțin cartea lui Werner Gitt - „Întrebări mereu puse”.
Observam că tratează subiecte delicate, subiecte cu care alți oameni de știință nu ar fi cochetat, după părerea mea. Așadar, printre metodele propuse care ar stabili vârsta pământului, printre „întrebările” neamțului, am dat peste un articol ce mi-a trezit rapid interesul.
Charles Darwin începuse să studieze medicina când, sfătuit de tatăl său, întrerupe studiile, dedicându-se teologiei. Ca dovadă că nu asta era ceea ce el își dorea, plasează afirmația ce exprimă clar relația sa ruptă cu Biblia (asta dacă ar fi existat o relație în prealabil): „omul poartă pecetea de neșters a originii sale animale”. Este clar că naturalistul englez susținea cu vehemență ideea că Dumnezeu nu a creat totul de la început, iar această disociere ar fi stârnit destule controverse, fapt care, la vremea aceea, l-a determinat pe Darwin să păstreze pentru dânsul toate aceste convingeri.
Însă timpul nu a trecut fără ca în mintea celebrului britanic să nu înflorească tot mai mult concepția aceasta, ajungând la un moment dat să declare senin: „Așa s-a strecurat încet necredința în mine, până a fost completă. Totul a mers așa de încet, încât nu mi-a creat probleme și de atunci nu m-am îndoit nici o singură zi de faptul că decizia mea a fost corectă. De fapt, nu pot să înțeleg cum poate dori cineva ca creștinismul să fie adevărat.”
Bineînțeles că atitudinea antibiblică a lui Darwin și-a găsit mai târziu susținători, unii dintre ei reușind să păcălească prin diferite teorii că omul ar fi rezultatul evoluției maimuței, și nu creația Lui Dumnezeu.
Este incredibil ce influență poate exercita un om. Nu mă mir că apar atâtea întrebări ce pun sub semnul îndoielii Cuvântul Lui Dumnezeu.

„Taie-mi o felie de dragoste” - George Uba

Vacanța se terminase și după atât de mult timp în care am stat departe de cărți, am decis să mai adaug ceva nou bibliotecii mele. În felul acesta, simțeam mai lejeră intrarea într-un nou an universitar, iar din ceea ce colegii mai mari ne-au transmis, nu se anunța deloc lipsit de ocupație.
Se cunoaște deja gustul plăcut pe care lectura mi-l inspiră, așa că pașii nu mi s-au îndreptat decât spre o librărie.
Am cumpărat-o, deși nu avem nicio dată despre autor.
Cred că e rândul vostru să aflați că merită citită. Introducerea este promițătoare, așa că vă invit cu respect să savurați o bucățică din cartea lui George Uba.



„Sunt doar în trecere. Am fost și ieri pe la voi. Am bătut, dar nu M-ați auzit. Dacă sunteți prea ocupați, plec. Îmi cer scuze. Cu altă ocazie. Doar atât: voiam să văd ce mai faceți. Dacă totuși insistați, ei bine, am să intru, și nu oricum. Primiți-Mi și emoția Mea cerească. Nu e puțin lucru să lăsați treburile voastre (erați în curățenie, nu?) și să stați de vorbă cu Mine.



E așa cum spun Eu? Fiecare dintre voi făcea curățenie în sufletul celuilalt. Am auzit de departe zgomotul lucrurilor aruncate. Și unele sunt foarte bune. Ce-Mi place la voi este că M-ați primit chiar în hărmălaia asta. Nici nu v-ați scuzat. Cum să vă refuz? Sunteți flămânzi după o prietenie veritabilă. Mai ales acum, când pe capul căsniciei voastre s-a pus un preț. Nu mai mult de treizeci de arginți. Cine plătește, vă și are. E drept, e prețul trădării. Același preț a fost pus și pe capul Meu, cu diferența că pe Mine M-a prins atunci când v-am acoperit pe voi ca să nu vă găsească. Teribil a fost întunericul care M-a legat in grădină. Câtă groază s-a adunat în durerea despărțirii! De aceea, nu vreau să trăiți spaima asta. E cumplit să rămâi singur, când, de fapt, chiar Eu, dacă Mi-aduc aminte bine, am spus cândva și mai spun că "nu e bine ca omul să fie singur". Dar am plătit și gata. Și nu puțin. E prețul legământului. Ca să nu fiți singuri. Vă deranjează că sunteți ai Mei? Nu aveam altă soluție de a păstra rochia de mireasă curată. Nu puteam garanta altfel promisiunea mirelui, decât cu prețul ăsta. Acel "plus" făcut din două lemne prinse în cruciș s-a pus între voi doi și v-a adunat în legătura iubirii. Vă aduceți aminte? Eu Mi-am întins mâinile și spre tine, și spre ea, ca să vă găsiți drumul unul către celălalt.


Cuiva i-a venit ideea să Mi le prindă în cuie, ca să nu obosesc în a vă chema. Nu M-am împotrivit, dacă asta înseamnă pentru voi siguranță.



Acum, ce vreți să faceți? Cine vă pune să întindeți mâna la cei treizeci de arginți? Cine vă pune să vă pierdeți unul de celălalt? Și ce-o să faceți cu prețul trădării? Să vă spun Eu. O să cumpărați un ogor, în care o să înmormântați dragostea pe care v-am dat-o, după ce am plătit toate datoriile voastre. Nu vă vine să credeti, dar aici ajungeți. Atât de singuri, încât o să vă ascundeți și de Mine.



Uite, am un gând. Facem un proces verbal, în care să se scrie următoarele: "Prin prezență, ne obligăm, din dragoste unul față de celălalt și din cauza Prietenului nostru, care ne-a plătit toate datoriile, să ne iubim cu toată puterea, cu tot sufletul și cu tot cugetul și să urmărim binele unul altuia, încât să nu pătrundă în niciuna dintre inimi vreun fir de ură sau de indiferență. Și dacă, din greșeală, se va întampla ca cineva să-l rănească pe celălalt, atunci, fără întârziere, să scoată din suflet o cerere de iertare, prin care să-și prezinte regretul pentru orice cuvânt sau gest care a adus durere și neliniște în ființa întristată. Și cel care cere clemență să fie iertat pe loc."



Semnați aici, pe inimile voastre, sub semnătura Mea.


Mai trec și mâine să vă văd...”



Mâine, cu siguranță, veți trece și voi pe la librărie.

La cotitură de drum

                                         Foto: Cătălin-Sebastian Hodiș

Nu îmi place să călătoresc, mi se face rău în curbe și stomacul mi se strânge ca o pungă cu apă, gata, gata să își reverse stropii lacomi.
Semnele de circulație nu le înțeleg, mi se par o adunătură de fiare nesemnificative. Exagerez generos și asta pentru că nu îmi place când nu știu ceva. Ori de câte ori sunt invitată să particip la vreun concurs, iar miza e o excursie, refuz din start, fie ea și la Viena, Paris sau în oricare alt colțișor de lume. Nu că nu mi-ar plăcea să vizitez Israelul sau Turcia, dar să se întâmple fără să trebuiască să îmi port picioarele umflate prin cincizeci de autobuze într-o zi, fără să suport văpaia zilelor de august și gerul lunii ianuarie, care îngheață și cenușa în vatră.
Îmi place să ies în natură și să admir piscurile care se înalță grațioase până aproape ating cerul, să examinez mușchii cărnoși ce îmbracă semeția copacilor, să alerg printre brazi și să mă prind de crengi pentru a nu mă trezi în cine știe ce văgăună. Îmi place natura și mirosul ei, iubesc izvoarele clipocinde și imaginea pe care acestea mi-o reflectă ca într-o oglindă bine curățată. Îmi place cum arăt în oglinda izvorului.
Agreez diminețile în fața unei cafele aburinde și în compania unei felii de cultură întinsă bine pe pereții minții, îmi place să descopăr citate și să jonglez cu ele până îmi apar deformate, pentru ca apoi să le remodelez, să stau fără suflare în fața unui ecran pe care rulează un film inteligent, iar când vine vorba de cărți...oh, cărțile, balsam pentru creier.
Dar nu tren în care se îngrămădesc oameni robuști și vulgari, nu autobuze pline de înjurături, nu avioane în care planează teama, pe acestea le refuz categoric. Mai ales că acum răsare țanțos semnul ce indică o curbă periculoasă. O să modific mai târziu acolo unde am zis că nu înțeleg semnele de circulație.
Și, totuși, o călătorie în sufletul meu a fost atât de benefică. Nu era niciun semn de „interzis”, sunt de-a lui deja, nu m-a privit posac, cu expresia unei zicale: „Casa nemăturată, musafiri n-așteaptă” (modificată puțin, recunosc) și nici nu m-a condus repezit spre ieșire.
Am stat de vorbă. E fericit.

Vă grăbiți, băieți?

                                         Foto: „We Heart It”

Care-i timpul vostru, băieți?
Poate n-a mai trecut nimeni în vizită pe la voi, să vă ia serios la întrebări. Pentru că, pe bună dreptate, intenția noastră nu este să ne plângem, ci mai degrabă să fim lămurite într-un fel sau altul cam care-i algoritmul în ceea ce vă privește.
De ce vă grăbiți tot timpul când vrem să rămâneți măcar pentru alte câteva secunde? Știți bine că pentru noi, fiecare secundă este rezonabilă.
Noile tehnici de cucerire ne-au dezvățat deja de vechile metode cu care cuconițele își răsfățau flăcăiașii, astfel că ne este „interzis” să mai pierdem nopți pentru a vă elabora scrisori care mai de care mai pline de emoție, și lăsați-mă să vă spun și de ce, dar asta să rămână între noi. Mai nou, spiritul vostru de observație e tare agil, observând cu ușurință „punguțele” cu oboseală care tronează sub ochișorii sclipitori ai domnițelor, iar asta, să recunoaștem, e de-a dreptul inestetic. Acestea fiind spuse, dragilor, vrem să fim frumoase pentru voi, așa că toată treaba asta demodată cu scrisorile să v-o scoateți din cap până în ziua în care aveți de gând să bateți în poarta noastră călare pe cal alb. Iar la cât de prieteni sunteți cu surprizele...mă rog, nu vreau să fiu susceptibilă.
Despre noi, femeile, ce să spun? Păi ținem să vă anunțăm că ne trezim cam cu două ore înainte de a pleca la serviciu să ne aranjăm. Aveți onoarea. Pentru voi o facem, sper că v-ați prins. Doar, doar, de data asta ochii vă sunt cu o jumătate de milimetru mai deschiși să observați că stratul generos de blush pe care l-am aplicat e pentru a părea pline de vitalitate, în niciun caz pentru a ni se umple buzunarele cu replici ca: „Așa frumos sunt, dragă, de roșești în fața mea?”
Incontestabilă afirmație, dar despre noi era vorba.
Ca să nu mai vorbim despre păr, pe care ni-l vedeți mereu același: aceeași lungime, aceeași textură, aceeași culoare, aceeași, aceeași, aceeași.
Cum spuneam, nu vrem să vă criticăm. Știm că ne iubiți și știm că și pentru voi, ca și în cazul nostru, al femeilor, sunt lucruri care contează mai mult decât înfățișarea.
Suntem convinse că aveți metodele voastre de a căuta în inima unei femei și de a descoperi frumosul din ea.
Știm că și voi aveți zile proaste și că suferiți când ceva de valoare se pierde.
O fată adânc ascunsă în Hristos - aceasta este nevoia voastră cea mai mare, o fată la care, înainte să ajungeți, trebuie să treceți prin palma Lui.

Sărbători...altfel

                                         Foto: Cătălin Sebastian Hodiș

Am lăsat zilele să treacă pasiv una după alta, fără a consemna ceva. Au fost prea grele, prea mi-au apăsat umerii. Câte un oftat îmi scapă intempestiv.
Aș vrea să mă așez liniștită la birou și să încep să aștern o poveste nemaipomenită ce relatează succint niște sărbători minunate, cu cozonaci și delicatese, cu lumini și moși, colinde și seri la gura sobei. Nu ar fi prea greu începutul, oricine se pricepe la povești, oricine le poate inventa și, în plus, nu este întotdeauna obligatoriu să le și trăiești. Dar nu pot să inventez ceva care să se plieze perfect cu starea mea fără să îmi scape câteva lacrimi. Nu au fost moși care să se oprească fix în pragul casei mele și să își desfacă sacul cu bucurii, aruncându-mi-le una câťe una pe fereastră, nu am primit mesaje încurajatoare și foarte puțini au încercat să îmi amintească de Nașterea Lui Isus. Am văzut lumini care mai de care mai stridente și, în ciuda sclipirii lor deranjante, lumea trăia într-un continuu întuneric. Tot crispați și neîncrezători, tot reticenți în a-și exprima afecțiunea și o puternică beznă le învăluia inimile.
Calea părea mai grea de parcurs acum și în timp ce un genunchi se apleca stăruind în rugă, celălalt sângera. Era Ajunul Crăciunului. Aș fi mers cu drag la iesle, căci știam că acolo, în miros proaspăt de paie și printre respirațiile greu mirositoare ale animalelor, s-a născut mireasma vieții. Acolo, într-un staul simplu și friguros, s-a născut Lumina. Aș fi mers cu drag să mă închin. Nu aveam daruri, dar inima mea îndurerată era îndeajuns.
Și totuși, am rămas la gura sobei. Nu în compania familiei, nu în compania colinzilor care anunțau triumful dragostei din Betleem, nu cu o ceașcă de lapte cu scorțișoară și biscuiți aromați, ci cu mâinile atârnându-mi pe obraz, ștergând din când în când câte-o lacrimă răzleață.
Am ridicat ochii spre Cer și nu îndrăzneam să cer nimic pentru acea seară îndurerată, nici măcar un picur de mângâiere, dar am îngăimat pe jumătate adormită: „Mulțumesc că Te-ai născut pentru mine! E singurul lucru ce mă ține trează acum.”
Iar printre dorințele de a-mi face planuri care mai de care mai realiste pentru noul an, pleoapele au căzut simulând un somn adânc. Cineva mă anunța că trebuia să îndeplinesc ceea ce mi-a rămas din anul anterior și dacă va mai rămâne loc, cu siguranță voi fi prima invitată să își construiască vise pentru anul ce bătea în poarta inimii.
Părea să îmi convină. Oricum, nu mi s-au dat alternative.