Nu îmi place să călătoresc, mi se face rău în curbe și stomacul mi se strânge ca o pungă cu apă, gata, gata să își reverse stropii lacomi.
Semnele de circulație nu le înțeleg, mi se par o adunătură de fiare nesemnificative. Exagerez generos și asta pentru că nu îmi place când nu știu ceva. Ori de câte ori sunt invitată să particip la vreun concurs, iar miza e o excursie, refuz din start, fie ea și la Viena, Paris sau în oricare alt colțișor de lume. Nu că nu mi-ar plăcea să vizitez Israelul sau Turcia, dar să se întâmple fără să trebuiască să îmi port picioarele umflate prin cincizeci de autobuze într-o zi, fără să suport văpaia zilelor de august și gerul lunii ianuarie, care îngheață și cenușa în vatră.
Îmi place să ies în natură și să admir piscurile care se înalță grațioase până aproape ating cerul, să examinez mușchii cărnoși ce îmbracă semeția copacilor, să alerg printre brazi și să mă prind de crengi pentru a nu mă trezi în cine știe ce văgăună. Îmi place natura și mirosul ei, iubesc izvoarele clipocinde și imaginea pe care acestea mi-o reflectă ca într-o oglindă bine curățată. Îmi place cum arăt în oglinda izvorului.
Agreez diminețile în fața unei cafele aburinde și în compania unei felii de cultură întinsă bine pe pereții minții, îmi place să descopăr citate și să jonglez cu ele până îmi apar deformate, pentru ca apoi să le remodelez, să stau fără suflare în fața unui ecran pe care rulează un film inteligent, iar când vine vorba de cărți...oh, cărțile, balsam pentru creier.
Dar nu tren în care se îngrămădesc oameni robuști și vulgari, nu autobuze pline de înjurături, nu avioane în care planează teama, pe acestea le refuz categoric. Mai ales că acum răsare țanțos semnul ce indică o curbă periculoasă. O să modific mai târziu acolo unde am zis că nu înțeleg semnele de circulație.
Și, totuși, o călătorie în sufletul meu a fost atât de benefică. Nu era niciun semn de „interzis”, sunt de-a lui deja, nu m-a privit posac, cu expresia unei zicale: „Casa nemăturată, musafiri n-așteaptă” (modificată puțin, recunosc) și nici nu m-a condus repezit spre ieșire.
Am stat de vorbă. E fericit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu