Vacanța se terminase și după atât de mult timp în care am stat departe de cărți, am decis să mai adaug ceva nou bibliotecii mele. În felul acesta, simțeam mai lejeră intrarea într-un nou an universitar, iar din ceea ce colegii mai mari ne-au transmis, nu se anunța deloc lipsit de ocupație.
Se cunoaște deja gustul plăcut pe care lectura mi-l inspiră, așa că pașii nu mi s-au îndreptat decât spre o librărie.
Am cumpărat-o, deși nu avem nicio dată despre autor.
Cred că e rândul vostru să aflați că merită citită. Introducerea este promițătoare, așa că vă invit cu respect să savurați o bucățică din cartea lui George Uba.
„Sunt doar în trecere. Am fost și ieri pe la voi. Am bătut, dar nu M-ați auzit. Dacă sunteți prea ocupați, plec. Îmi cer scuze. Cu altă ocazie. Doar atât: voiam să văd ce mai faceți. Dacă totuși insistați, ei bine, am să intru, și nu oricum. Primiți-Mi și emoția Mea cerească. Nu e puțin lucru să lăsați treburile voastre (erați în curățenie, nu?) și să stați de vorbă cu Mine.
E așa cum spun Eu? Fiecare dintre voi făcea curățenie în sufletul celuilalt. Am auzit de departe zgomotul lucrurilor aruncate. Și unele sunt foarte bune. Ce-Mi place la voi este că M-ați primit chiar în hărmălaia asta. Nici nu v-ați scuzat. Cum să vă refuz? Sunteți flămânzi după o prietenie veritabilă. Mai ales acum, când pe capul căsniciei voastre s-a pus un preț. Nu mai mult de treizeci de arginți. Cine plătește, vă și are. E drept, e prețul trădării. Același preț a fost pus și pe capul Meu, cu diferența că pe Mine M-a prins atunci când v-am acoperit pe voi ca să nu vă găsească. Teribil a fost întunericul care M-a legat in grădină. Câtă groază s-a adunat în durerea despărțirii! De aceea, nu vreau să trăiți spaima asta. E cumplit să rămâi singur, când, de fapt, chiar Eu, dacă Mi-aduc aminte bine, am spus cândva și mai spun că "nu e bine ca omul să fie singur". Dar am plătit și gata. Și nu puțin. E prețul legământului. Ca să nu fiți singuri. Vă deranjează că sunteți ai Mei? Nu aveam altă soluție de a păstra rochia de mireasă curată. Nu puteam garanta altfel promisiunea mirelui, decât cu prețul ăsta. Acel "plus" făcut din două lemne prinse în cruciș s-a pus între voi doi și v-a adunat în legătura iubirii. Vă aduceți aminte? Eu Mi-am întins mâinile și spre tine, și spre ea, ca să vă găsiți drumul unul către celălalt.
Cuiva i-a venit ideea să Mi le prindă în cuie, ca să nu obosesc în a vă chema. Nu M-am împotrivit, dacă asta înseamnă pentru voi siguranță.
Acum, ce vreți să faceți? Cine vă pune să întindeți mâna la cei treizeci de arginți? Cine vă pune să vă pierdeți unul de celălalt? Și ce-o să faceți cu prețul trădării? Să vă spun Eu. O să cumpărați un ogor, în care o să înmormântați dragostea pe care v-am dat-o, după ce am plătit toate datoriile voastre. Nu vă vine să credeti, dar aici ajungeți. Atât de singuri, încât o să vă ascundeți și de Mine.
Uite, am un gând. Facem un proces verbal, în care să se scrie următoarele: "Prin prezență, ne obligăm, din dragoste unul față de celălalt și din cauza Prietenului nostru, care ne-a plătit toate datoriile, să ne iubim cu toată puterea, cu tot sufletul și cu tot cugetul și să urmărim binele unul altuia, încât să nu pătrundă în niciuna dintre inimi vreun fir de ură sau de indiferență. Și dacă, din greșeală, se va întampla ca cineva să-l rănească pe celălalt, atunci, fără întârziere, să scoată din suflet o cerere de iertare, prin care să-și prezinte regretul pentru orice cuvânt sau gest care a adus durere și neliniște în ființa întristată. Și cel care cere clemență să fie iertat pe loc."
Semnați aici, pe inimile voastre, sub semnătura Mea.
Mai trec și mâine să vă văd...”
Mâine, cu siguranță, veți trece și voi pe la librărie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu