Nu confundăm stabilitatea cu încăpățânarea!

Sunt sigură că au existat n situații în care lauda a fost plăcerea ta: „Eu sunt un om stabil, ori de câte ori mi s-a spus să fac un anumit lucru, am avut grijă să mă bazez doar pe punctul meu de vedere și lucrurile să le ordonez în felul în care conștiința mea mi-a dictat.”
Aș fi fost cu mult mai bucuroasă pentru tine dacă tăceai atunci. Sursele explică diferit termenul de „stabilitate” vizavi de cel de „încăpățânare”. În timp ce încăpățânarea, ca și prostia, are „talentul” de a fi insistentă și are ca punct de plecare stăruirea într-o comportare voluntară, fără a ține seama de împrejurări, stabilitatea presupune o latură echilibrată, solidă, trainică, exprimă durabilitatea, și nu îndărătnicia. O altă caracteristică ce definește încăpățânarea este căderea în nătângie, opusă de cea a stabilității: consecvența. Când decizi să te ambiționezi într-o idee, când nu mai ții cont de alte opinii, când tot ceea ce vine din exterior este alterat (din punctul tău de vedere) și nu are sens, devii un robot al propriului eu. Într-o împrejurare, Titu Maiorescu îl „compătimea” pe omul care, după doar un curs de psihologie, ar avea pretenția de a cunoaște oamenii, pentru că experiența stăruitoare, dar neprevenită va trebui să ne ferească să ocupăm locul gol în care nu am putut menține corespondența dintre ficțiune și real cu fantome ale imaginației. Pentru a cunoaște oamenii trebuie să ne îngăduim timpul de a-i asculta, de a le soarbe ideile, fără a le trece prin sita judecății, fie ele oricât de persuasive și totuși, în urma acestui proces de „omenie”, să rămânem stabili. Evitând să ne apropiem de orice anticipare a judecății trasăm linia către siguranța simțirilor noastre, iar în viața de zi cu zi, înconjurați de atâția „teoreticieni”, este destul de greu să faci slalom printre influențe și totuși să continui să sari peste toate pragurile de îndoială, rămânand un om trainic, stabil.
Când hotărăști să fii stabil, nu te încăpățânezi să elimini din jurul tău orice opinie, fie ea și bună, ci, în ciuda acestora, rămâi trainic ca un stejar. În timp ce viața continuă, singurele schimbări din viața unui stejar este faptul că rădăcinile lui se înfig tot mai adânc în sol.
Când hotărăști să te încăpățânezi, în goana ta nebună către perfecțiunea individuală, pierzi oameni, păreri strălucite, timp și dizolvi picătură cu picătură nevoia de a fi altruist.
În ciuda faptului că la orice cotitură de drum te așteaptă un om care abia așteaptă să te influențeze într-un fel sau altul, tu încăpățânează-te să rămâi stabil!