Trecutul nu-mi folosește la nimic. Am trăit multe experiențe pe care le-aș putea plăti cu bani, dar s-au încheiat repede, uneori mai repede decât aș fi vrut, iar în urma acestora a apărut întotdeauna nevoia unei gratificări fizice și psihice suplimentare.
Nevoia de a fi mereu ancorat în prezent, de a trăi clipele aici și acum m-au împiedicat să alunec în așteptarea platonică din care ar fi trebuit să mă smulg pentru a reveni la momentul prezent. Acolo aș fi descoperit că sunt doar eu, iar dacă ar fi fost ceva ce ar fi trebuit să cunosc îndeosebi, acel ceva ar fi fost cu siguranță persoana care sălășluiește în mine.
Pentru a fi bine legat de prezent trebuie să ai rădăcini adânc înfipte în tine însuți, să îți cunoști scopurile și să vrei să mergi mai departe, indiferent de câte înfrângeri pe metru pătrat ai parte. Atât timp cât încerci să negi țelurile așezate pe hârtie la un moment dat, cât timp le îmbraci în nesiguranță și pesimism, promițându-le eșec total, nu vei reuși să pui nici prima cărămidă la casa ta de reușite. Vei merge tot timpul în serpentine, purtând în brațe frica de a încerca și așteptând mereu ceva de la alții, așteptând să fii împins de la spate pentru a realiza ceva și totuși, premiul să îți cadă în brațe. Ei bine, află că viața nu îți va oferi niciun premiu dacă nu îți joci rolul cum trebuie, ba dimpotrivă, spectatorii îți vor critica atât neîndemânarea, cât și ținuta neadecvată. Dacă nu îți conștientizezi sarcinile și nu ți le atribui cu rolul de a le duce la îndeplinire, vei stagna ca o ciupercă putrezită. Vei fi legat de trecut și îți vei vedea mereu împlinirea obiectivelor acolo, în spatele prezentului, în spatele a ceea ce ești acum, într-o groapă a insuccesului, a așteptărilor zadarnice. Vei vedea cum alții savurează din prezent și practică iertarea, în timp ce tu continui să mai muști din reproșuri, repulsie și constrângeri. Te vei sătura cu amăreala trecutului și îți vei păzi cochilia de vântul prezentului. Relațiile tale se vor schimba profund prin abandonare, nu îți vei acorda permisiunea de a avea acces la toate sentimentele și le vei reprima ajungând la un conflict interior de negare.
Vrei să știi ce îți doresc?
Crede-mă, n-are rost să calci pe aleile pesimismului, ai o poză atât de strâmbă când ești îmbufnat și nemulțumit. Tocmai de aceea îți doresc din suflet distrugerea! Toată natura ta lipsită de iubire, de prezentul frumos și de tot ceea ce el poate să îți ofere, o vreau la pământ!
Oriunde te-ai afla, mi-aș dori să fii complet prezent!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu