„Literatura e un domeniu îngrozitor. E tortură. Oribil. Scrii și iar scrii, apoi arunci totul la gunoi fiindcă îți dai seama că nu e bun de nimic. Te-aș sfătui să te oprești acum. N-ai vrea să-ți faci așa ceva.”
Într-unul dintre interviurile sale, lui Marc Levy i se punea următoarea întrebare: „Acum doi ani, referindu-vă la modul dumneavoastră de a scrie o carte, ați spus într-un interviu: ”Precum un navigator, îmi fixez un cap pe care sper să îl ating și apoi negociez cu marea în timpul traversării”. E dificil să navighezi în mările literaturii?”
Răspunsul lui, recunosc, m-a surprins plăcut: „Unele zile sunt încărcate cu magie, altele sunt mai dificile. Scrisul este un exercițiu ce te confruntă cu o anumită solitudine, unde incertitudinea te cuprinde în fiecare clipă, unde cea mai mică descurajare te face să te îndoiești de tot și de tine însuți, dar este în același timp și o călătorie minunată în care te întâlnești cu libertatea în toate dimensiunile sale.”
Ei bine, nu e ușor să scrii. Nu te poți așeza liniștit la birou, cu creionul și cu foaia în mână, spunându-ți că în câteva minute vei deține cea mai valoroasă scriere a vremii pe care o vei expune fălos mai multor generații. Nu înainte de a te lupta cu ideile, de a-ți ordona învălmășeala care tronează în mintea ta, pentru ca în final să realizezi că mai tare ai aclamat-o.
Un mare autor spunea la un moment dat că, „odată ce ai terminat de scris o poveste, trebuie să tai partea de început și de final, pentru că acolo ne cuibărim noi, autorii, majoritatea minciunilor.”
Ne pretăm, deci, fără jenă, la o scriere ficțională, din dorința de a construi noi orizonturi, noi deschideri spre lumi necunoscute încă minții omenești, dar din care se extrag beneficiile unei trăiri aproape extraordinare, care te face să vezi într-o cu totul altă lumină ceea ce ai trăit până atunci.
Tot în lectura predilectă am descoperit o altă „boală” a scriitorilor: „Scrisul, în general, e o muncă dificilă. Poți să speri, cel mult, ca măcar o zi să meargă destul de bine. Instalatorii nu au blocaj în a instala, așa cum nici doctorii nu au un blocaj în a trata. De ce tocmai scriitorii trebuie să fie singurii care au găsit o denumire specială pentru lipsa de inspirație și se mai așteaptă și la înțelegere din partea celorlalți?”
E un soi de generalizare aici, pentru că cei mai mulți dintre scriitori nu așteaptă înțelegere din partea publicului. Se simt destul de împliniți în momentul în care cartea lor se află în mâna vreunui om care stă pe bancă într-un parc și citește, ridicându-și din când în când ochii pentru meditare.
Când își vede chipul desenat ce tinde spre caricatură, își amintește că mai are încă de scris.
Și totuși, vor fi lucruri pe care un scriitor nu le va spune niciodată în nicio operă de-a sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu