Aș fi egoistă, poate, dacă aș spune că singurul meu plâns ar trebui să fie doar cel însoțit de fericire.
Nu aș vrea să plâng. În ciuda zvonului cu tentă de ironie care circulă prin popor, cum că ochii devin mai frumoși când sunt mai des înlăcrimați, ei bine, eu nu vreau ochi mai frumoși, nici lacrimi dese.
Cu toate acestea, mă găsesc adesea plângându-mi soarta ca un hoinar, deși am atâtea lucruri frumoase în posesie și, văzându-mi planurile sortite eșecului, bat pasul pe loc ca un melc care cască ochii spre soare în așteptarea ploii. Când nu mai văd nicio cale de ieșire, iau o pauză și îmi caut un loc de odihnă, gata să cred că realizările o să cadă din cer. Nu simt nevoia acută de a face ceva extraordinar, consider că Einstein și toți contemporanii lui au terminat tot ceea ce era de făcut pe pământ, iar nouă nu ne-a rămas decât să ne încrucișăm brațele și să ne cerem frivoli drepturile.
Ori de câte ori cineva îndrăznește să îmi tulbure hibernarea cerându-mi ajutorul, mă îmbufnez și-i arunc câteva vorbe cât să mă țină minte câțiva ani buni. Nu sunt eu singura persoană la care s-ar putea apela, prin urmare, nu ma văd nevoită să mișc vreun deget pentru aproapele meu.
Dacă cineva are ceva să îmi spună, ar face bine să aleagă cu grijă cuvintele, că altfel am eu ac de cojocul lui. Cunosc bine legile, îmi știu drepturile pe dinafară și orice atac la pachetul meu de liniște riscă să fie sancționat cu usturime.
Consider că știu destul de multe cât să nu mă las învățat de alții, iar dacă totuși insistă, am deja pregătite niște replici numai bune de doborât entuziasmul vreunui așa-zis citit. Pentru că, pe bună dreptate, oricui ar vrea să mă corecteze i se cere perfecționism.
Știu să scriu citeț, coerent, cu mijloace de exprimare bombastice și oricine ar încerca să manifeste reprehensiune, sunt sigură că s-ar mai gândi o dată și încă o dată până ce nu s-ar mai gândi să se pună cu un perfecționist înrăit ca mine.
În maniera aceasta aș putea continua la infinit, fără a mă plictisi să fiu răutăcios cu cei din jurul meu, pe care îi văd cu cel puțin două trepte mai jos decât mine și cu câțiva metri buni în spate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu