Dimineți

În fiecare dimineață îți salți corpul îmbibat de somn și privești răsăritul.
Dintr-o săritură ești în picioare și, deși n-ai ajuns în bucătărie, simți mirosul cafelei care îți va gâdila papilele gustative în doar câteva momente. Încropești un mic-dejun personalizat, gândit cu o seară înainte, și te grăbești spre dulapul cu haine. Probezi atâtea ținute cât să nu îți placă niciuna, iar când vezi că ești în întârziere, îți pui pe tine prima pereche de pantaloni și prima bluză care îți cad în mână, prinzi cu o mână geanta și cu cealaltă cheile și gonești spre școală. Dat fiind faptul că ceasul a fugit mai repede decât te-ai fi gândit, ți-ai pregătit deja scuza pe care i-o vei expune umil profesorului.
La școală nimic parcă nu e făcut pentru tine: matematica te solicită prea mult, deși ai sfătuit-o de multe ori să își rezolve singură problemele, româna te pune să te gândești la lumi pline de ficțiune, la compuneri mincinoase și la substantive defective de număr, franceza are prea multe terminații, iar engleza e prea încâlcită. Chimia în niciun caz nu ai de gând să o placi, iar asta reiese din cei doi de patru care tronează în catalog, la biologie nu îți este dragă profesoara, prea exagerează cu definițiile, iar la geografie, ei bine, nu e deloc plăcută situația când trebuie să stai față în față cu harta. Continui să caști vizibil plictisit și aștepți ora de plecare, controlându-ți ceasul la fiecare două minute.
Când, în sfârșit, dorința ți s-a îndeplinit, o roiești vesel spre casă, de parcă ai fi câștigat la loto. Mama nu a putut să nu observe fața plină de încântare a odorului ei, gândindu-se la performanțele pe care el le obține la școală.
- Cum a fost astăzi?
- Bine, ce este de mâncare?
Să te vedem acum, mami, după acest răspuns sec, câte șanse de reușită crezi că mai are puiul tău.
„E prea chinuitoare rutina asta”, îți spui. Din discuția de ieri, cu bunicul, ai înțeles că el nu se plictisea niciodată.
„Oare cum zicea că face?” te întrebi frământându-te.
„Ah, un singur cuvânt mi-a rămas din toată discuția aceea „sfătoasă”, de parcă te-ai fi căsătorit în următoarea zi și bunicul s-ar fi îngrijit de starea ta interioară dinaintea „cutremurului”.
„Dedicare a zis.”
„Va trebui să mi-o însușesc, nu am ce pierde. Până la urmă, viața e așa cum ți-o faci, iar bunicul a ajuns aici pentru că a îmbrăcat cu dragoste fiecare acțiune pe care a întreprins-o.”