„Te voi iubi și te voi respecta!”

Pe măsuța găurită din bucătărie razele suave își oglindeau splendoarea.
Domnea o liniște de mormânt.
Numai lacrimile care cădeau sacadat pe pardoseala veche mai dădeau viață încăperii.
Sally stătea în genunchi. Era zguduită de durere și o dureau pleoapele. Rugăciunea i se tot repeta:

      «Doamne, unde este omul care mă curta în urmă cu doar cinci ani? Unde i-au dispărut sensibilitatea și iubirea cu care mă înconjura în fiecare zi? Am crezut atât de mult în el atunci când a fost singurul care a privit înspre groapa în care mă aflam și nu i-a fost rușine să îmi întindă mâna. Iar acum...acum...cum să merg mai departe?»

 Privea îndurerată spre cei doi copilași care dormeau, cuprinsă de spaimă. Erau responsabilitatea ei, sursa ei de energie, bucuria care o ținea în viață.
Știa că din clipă în clipă ușa se va deschide, iar soțul ei „spiritual”, preaiubitul ei soț, va împrăștia în încăpere un puternic miros de alcool. Nu va fi blând, de o calmitate impresionabilă, ca atunci când i-a cerut mâna.
Simțea nesiguranța zilei de mâine, dar mai ales a celei de astăzi. Asta o dobora tot mai mult. Se voia puternică pentru copiii ei. Erau singura oază de liniște în mijlocul unei furtuni perpetue.
Ceasul bătu ora 3, iar ochii chinuitei femei refuzau să se închidă.
Deschide ușa dulapului, sperând că mai găsește puțină făină pentru a încropi un mic-dejun pentru sărmanii ei copii. Nu mică îi fu dezamăgirea când constată că punga zăcea goală. Căzu din nou pe genunchi și lacrimile îi șiroiau pe obrajii îmbătrâniți înainte de vreme.

    «Și acum, ce voi face, Doamne? Copilașii mei vor muri de foame?»

 Adormi pe pardoseala umedă. Un zgomot puternic o făcu să sară direct în picioare. Soțul ei...
Femeia privi poza iubitului ei soț din urmă cu cinci ani și o compară cu cea de acum. Ce diferență uluitoare! Și totuși, îl iubea la fel de mult. Cât și-ar fi dorit să i se așeze la piept și să plângă în brațele lui! Cât de mult tânjeau tâmplele ei după mângâierile lui! Îl privea cu dragoste, deși el și doar el fusese cel ce adusese familia lor în starea în care acum se aflau.

Bill căzu pe pat și în clipa imediat următoare, sforăiturile lui umpleau încăperea. Sally se ridică cu grijă de pe genunchi și, plină de o frică inexplicabilă, se îndreaptă spre patul lui. Îi cuprinse capul în mâini și îl sărută pe frunte.
Tocmai când se pregătea să îi scoată pantofii ponosiți, aceasta se trezi cu un picior în piept și căzu inconștientă pe podea. Când puterile îi reveniră, izbucni într-un plâns zgomotos:

     «Oare aceasta mi-e recunoștința, Doamne? Un picior în piept? Oare asta a vrut el să spună în ziua nunții noastre prin : „Te voi iubi și te voi respecta”?»

Ceasul bătu ora 7, iar pentru biata femeie începea o nouă zi care nu promitea nimic.

      «De ți-ai întinde mâna, Doamne, să îmi vindeci inima îndurerată...»